De buna seama ca doar printr-o minune a putut sa apara pe lume un loc atat de binecuvantat precum Samburestiul. Cu spatele aparat de primejdiile vremilor de zidurile inexpugnabile ale Carpatilor si cu Oltul ocrotitor, prosternat la picioare, Samburestiul se intinde molcom peste un pamant miraculos si roditor.
Si se vede treaba ca aici au trait gospodari din cele mai vechi timpuri, de vreme ce insusi numele ne spune ca aici cresteau livezi nemaivazute.
Samburestiul a intrat falnic in istorie. Numele ii apare in ceasloave inca de acum patru sute de ani si il gasim aflat in stapanirea marelui boier, logofat, cronicar, diplomat si strateg Theodosie Rudeanu, mana dreapta a lui Mihai Viteazu. Tot ceasloavele ne spun ca aici se facea vin de pe-atunci, povestindu-ne despre subtilitatile functiei de paharnic, inca de la 1638.
Regasim mosia, de-a lungul anilor, sub stapaniri de vaza: nepotul lui Dan Danilovici, marele vistiernic a lui Matei Basarab , apoi ginerele lui Brancoveanu, si pe la 1800 o aflam in proprietatea Bratienilor.
Dar a fost nevoie de o perioada intunecata ca Samburestiul sa intre definitiv in legenda. Epoca “implinirilor marete” de dupa 1945, asezonata cu lipsuri si penurie, a transformat fiecare sticla de Samburesti intr-o recompensa.
Numele Samburesti este fara indoiala legat de numele dealului Samburul, si astazi, ca si acum patru sute de ani, cultivat cu samburoase: pruni.
Satul Samburesti exista la inceputurile secolului al XVI-lea, cand se afla in stapanirea familiei Rudeanu, familie ce a dat Tarii Romanesti numerosi dregatori printre care si Theodosie Rudeanu, marele logofat si cronicar a lui Mihai Viteazul, considerat de Bogdan Petriceicu-Hasdeu drept “cel mai profund om de stat dintre boierii romani de atunci.” In 1521 familia Rudeanu avea sub stapanire 36 de sate, printre care si Samburestiul.
Documentar, Samburestiul este mentionat in timpul domniei lui Mihai Viteazul (1597-1598), cand este dat cu “intarire domneasca” vestitului sau capitan Val Armas Marco pentru vrednicia cu care a luptat impotriva turcilor si a aparat Giurgiul in calitate de guvernator.
Dupa toate probabilitatile, Mihai Viteazul s-a nascut pe aceste meleaguri, undeva in comuna Dragoesti (Em. Kretulescu, “Familia lui Mihai Viteazul” in “Revista pentru istorie, arheologie si filologie”, 1986, pag. 184)
In 1611 Armas Marco Danovici si sotia sa Rada fondeaza biserica Samburesti. Deasupra usii bisericii inca se mai poate vedea o inscriptie care spune: “Aceasta biserica este zidita de Val Armas Marco in anii 1611 precum ne-am informat de la o icoana gasita intr-un mormant”. In sat inca se mai vad ruinele palatului lui Marco, cu ziduri groase de aproape 2 metri. Se povesteste prin batrani ca la inaltarea acestuia, lipsind bratele de munca, orice trecator prin imprejurimi era oprit 2 zile la lucru. Asa s-a terminat palatul care, se zice, avea 24 de incaperi.
La 1 august 1638 satul ajunge oficial in stapanirea lui Marco Danovici, marele paharnic si armas, ctitorul manastirii din Samburesti si nepotul lui Dan Danilovici, dusman a lui Mihai Viteazu. Danovici ii plateste lui Vlad Rudeanu suma imensa pe atunci de 400 de galbeni.
La 30 mai 1754 Constantin Cretulescu biv vel spatar, fiul lui Iordache Cretulescu – ginerele lui Constantin Brancoveanu – vinde mosia Samburesti, mostenita de la tatal sau. Mai tarziu, proprietar va fi Stefan Balota, biv vel clucer de arie si unul dintre ctitorii Manastirii Curtea de Arges, care, in afara de domeniu, mai stapanea, conform zapisului de vanzare, si “o biserica de piatra cu pivnita si vie de pometuri”. Iata deci ca viticultura si pomicultura erau deja raspandite in zona.
In 1864, 195 dintre locuitorii Samburestiului au primit 615 hectare din mosiile lui I.C. Bratianu, I. Ceausescu, St. Zaharescu si Gh. Viteleanu. Din datele existente la acea vreme in primarie, aflam ca pe raza comunei Samburesti se fabricau 6000 decalitri de tuica si 6500 decalitri de vin. Tot atunci, batranii povesteau ca Marco Danovici avusese “plaiuri mari cu vita de vie, iar vinul il cobora de la deal prin tuburi din olane pana jos la palat, unde il pastra in vase arse de pamant.”
August Joseph Ville, unul dintre cei mai vestiti oenologi francezi, este angajat de Vintila Bratianu.
August Joseph Ville (1860-1934) s-a nascut in Franta la 16 mai 1860, in localitatea Saint Jean de Verges. A absolvit Scoala Superioara de Agricultura din departamentul Perpignan si apoi Scoala Superioara de Horticultura din Versailles, in anul 1884. O perioada scurta lucreaza ca inginer la diferite asociatii horticole din jurul Parisului si ca asistent universitar la Scoala Superioara de Viticultura din Montpellier.
Din anul 1886 functioneaza in Florenta-Italia ca profesor de pomicultura si editeaza o carte despre cultura piersicului pentru care primeste medalia de argint a Academiei de Stiinte Italiene. In 1893 paraseste definitiv Franta, fiind trimis de statul francez, la solicitarea guvernului roman, cu misiunea de a ajuta Romania in refacerea viilor distruse de filoxera. Aduce pentru prima data in tara soiurile Muscat Ottonel si Merlot precum si altele, pe care incepe sa le inmulteasca si sa le raspandeasca.
In 1897 se casatoreste cu Smaranda Sandu din Pietroasa. Are trei baieti ce devin toti ingineri agronomi. Lucreaza la Pietroasa pana in 1906, cand pleaca la Dragasani, in comuna Mihaiesti, angajat de Vintila Bratianu pentru refacerea viilor pe mosia Florica, Dragasani si Samburesti. In 1912 se retrage la Ramnicu-Valcea si infiinteaza o pepiniera horticola. In timpul Primului Razboi Mondial se ocupa cu ingrijirea gradinilor armatei din jurul Iasilor. Dupa razboi, revine la Scoala de Horticultura din Ramnicu Valcea, unde lucreaza ca profesor. Pentru activitatea sa, statul roman il pune in posesie cu 5 Ha de teren. In 1928 se pensioneaza, dar lucreaza in continuare l a Episcopia Ramnicu Valcea ca gradinar sef. A decedat la 29 iunie 1934 la Ramnicu Valcea.
Medalia de aur la Expozitia Universala de la Paris, in cadrul sectiunii sarbatoarea recoltei din 12 septembrie 1926.
Prin improprietarirea din 1945 (preludiul colectivizarilor ce aveau sa vina), pe langa suprafetele date taranilor, o parte din mosii trec in proprietatea statului, constituindu-se, ca forme de organizare, in A.F.S.M-uri (Administratia Fermelor Statului si Stationarea de Masini).
Colectivizarea transforma, in 1949, fosta mosie a lui Vintila Bratianu in G.A.S. (Gospodarirea Agricola de Stat) Samburesti, acum proprietar peste 70 ha plantatii de pomi, 40 ha plantatii de vie si 300 ha cu padure.
Din strugurii rosii se facea vinul Bordeaux de Samburesti, supranumit “Puterea ursului”, iar cele albe erau usoare si foarte placute la gust.
*Date obtinunte prin amabilitatea domnului Ilie Macau, autorul Tezei de Doctorat “Studiul Potentialului Oenologic al Podgoriei Samburesti”, Universitatea de Stiinte Agricole Bucuresti, 1994, Cap. 1, “Repere istorice in dezvoltarea localitatior Samburesti si Dobroteasa, centrul de cantonare al podgoriei Samburesti de azi”